experienţe la autostop

Antworten
Benutzeravatar
Sebastian
Beiträge: 358
Registriert: Mi 20. Mär 2019, 10:34
Wohnort: Hamburg, (Mărişel)
Hat sich bedankt: 83 Mal
Danksagung erhalten: 304 Mal

experienţe la autostop

Beitrag von Sebastian » Mi 19. Jun 2019, 21:23

În primii ani în Germania eram tânăr, aveam mult timp dar foarte puţini bani. Fireşte că am parcurs mulţi km cu autostopul. Oamenii erau de toate felurile, mai ales cei care mă luau cu sine erau de obicei prietenoşi şi destul de deschişi.
Însă era tare multă lume care trecea pe lângă mine, aproape mereu câte un om singur într-o maşină mare şi nou - nouţă şi nu se uita nici în stânga, nici în dreapta. Pe atunci mi s-a format un fel de imagine a "neamţului tipic" : un om singur singurel în masină, gen "my home is my castle" , fericit că e singur şi fără vreo legatură cu lumea dimprejur.
Si mi s-a format gândul: oare ce s-ar fi întâmplat cu ţara asta, dacă nu primea din când în când nişte "transfuzii" cu oameni ca şi mine, fie ei din România, fie din Serbia, Turcia sau Polonia, oameni care mai erau în stare să se deschidă faţă de alţii. Nu cumva în ţara aceasta oamenii ar fi murit de mult de frig sufletesc??

Bineânţeles că exagerez puţin şi că am întâlnit de asemenea oameni foarte cumsecade şi prietenoşi, dar puţini se deschid de la bun început, cei mai mulţi nemţi se feresc la început şi abia după un timp mai lung de cunoştinţă îţi arată, ce se ascunde subt coaja cea groasă... :| :oops:
_____________________________________________________________________________________________________

Übersetzung:
In meinen ersten Jahren in Deutschland war ich jung, hatte viel Zeit aber herzlich wenig Geld. Natürlich habe ich viele Kilometer als Anhalter zurückgelegt. Die Menschen waren von mancherlei Art, besonders jene, die mich mitnahmen waren meist freundlich und hinlänglich offenherzig.

Es gab aber auch so manche, die nicht schnell genug vorbeifahren konnten, zumeist ein einzelner Mensch in einem großen und nagelneuen Auto und sie schauten weder nach rechts noch nach inks. Damals bildete sich in mir das Bild des "archetypischen Deutschen" heraus: ein einzelner Mensch, mutterseelenallein in seinem Auto, gleichsam "my home is my castle", glücklich, dass er alleine und ohne jede Beziehung zu seiner Umwelt um ihn herum ist.

Und ich dachte so bei mir: Was wäre wohl mit diesem Land passiert, wenn es nicht in den letzten Jahrzehnten immer wieder "Transfusionen" bekommen hätte durch Menschen wie mich, ob sie nun aus Rumänien, aus Serbien, Griechenland, der Türkei oder Polen kamen, Menschen, die noch imstande waren, sich anderen gegenüber zu öffnen. Wären diese Menschen nicht vielleicht eines Tages an allzu viel seelischer Kälte verstorben??

Natürlich habe ich etwas übertrieben und ich habe ebenso sehr anständige und freundliche Menschen getroffen, aber nicht viele können sich von Anfang an öffnen (/bloßstellen) und erst nach einer längeren Zeit der Bekanntschaft zeigen sie Dir, was sich unter der rauhen Schale verbirgt... :| :oops:

Benutzeravatar
Sebastian
Beiträge: 358
Registriert: Mi 20. Mär 2019, 10:34
Wohnort: Hamburg, (Mărişel)
Hat sich bedankt: 83 Mal
Danksagung erhalten: 304 Mal

un om ca pâinea caldă /ein Mensch "wie warmes Brot"

Beitrag von Sebastian » Mi 19. Jun 2019, 22:09

Una dintre cele mai frumoase întâlniri am avut-o cu un şofer de taxiu la Memmingen în faţa gării.
Mă întorceam din prima vacanţă în timpul meu din Germania. Fusesem într-o tabără organizată de caritas pentru tineri "nou sosiţi" ca şi mine. În tabără am ieşit şi eu cu ceilalţi tineri în câte o seră la discotecă şi consumasem prea mulţi bani, aşa că la urmă banii de drum n-au mai ajuns până acasă ci am luat doar un bilet pănă la Memmingen, ultimii 200 km la lacul Constanţa trebuind să îi parcurg cu autostopul (primul meu drum cu autostopul în Germania la 16 ani).
La gară am căutat locul unde ieşea şoseaua spre Lindau/ Friedrichshafen şi am facut semnul de autostop către puţinii şoferi, care treceau (era deja întuneric, şansele de a fi dus de cineva cu stopul fiind minime.)
După un timp m-a chemat un taximetrist să vin pe la el şi m-a servit cu un ceai cald din termosul său şi cu un senvici din proviziile sale pentru noapte. M-a întrebat unde vreau să ajung şi mi-a spus că dacă mai stau la stradă când i se termină serviciul, are să mă ducă el acasă.
I-am mulţumit şi m-am dus înapoi să - mi încerc norocul.
N-am avut mare noroc, nu s-a oprit nimeni pe întuneric. Dar mie mi-a fost mult prea mare jenă să-l fac pe bietul taximetrist să mă ducă dimineaţa până la lacul Constanta în loc să se odihnescă după o noapte nedormită. Aşa că spre dimineaţă m-am dus pe jos până la ieşirea din oraş, ca el să creadă că am găsit vreo ocazie. În fine dimineaţa m-a luat cineva şi cu 2-3 maşini am ajuns la Überlingen, de unde am sunat părinţii la telefon - mai erau vreo 50 de km şi mi-era mare teamă că am să adorm în picioare până ce ei vor sosi la mine :shifty: :oops: :doh:
Folgende Benutzer bedankten sich beim Autor Sebastian für den Beitrag:
Olli (Mi 19. Jun 2019, 22:14)

Antworten